sâmbătă , 29 ianuarie 2022
NEWS ALERT

FEMEIE GASITA DECEDATA IN APARTAMENT, CU URME DE VIOLENTA PE CORP

O femeie în vârstă de 55 de ani din Drobeta Turnu Severin a fost găsită decedată în această dimineaţă în propriul apartament. Victima locuia singură întrucât soţul este plecat la muncă în străinătate, iar fiul este stabilit în Timişoara. Din când în când o vizitau câteva rude care ştiau că are probleme de sănătate. Cum de zile întregi nu a mai văzut-o nimeni, în această dimineaţă au fost chemaţi pompierii care au spart uşa şi au găsit-o fără suflare. Medicii spun că avea urme de violenţă pe tot corpul.

image1Femeia locuia la etajul I al unui bloc de pe strada Mihail Kogălniceanu din Drobeta Turnu Severin. După ce rudele au sunat la uşa în mod repetat şi au văzut că nu răspunde nimeni, au cerut ajutorul pompierilor. Odată intraţi în apartament, femeia a fost găsită decedată. Vecinii spun că victima suferea de mai multe boli. La faţa locului a fost chemat şi un echipaj din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi. Medicii au constatat decesul şi au chemat poliţia, întrucât tot corpul femeii era vrăzdat de lovituri, inclusiv în jurul gâtului. Se pare că ar fi decedat în urmă cu mai multe zile.

„Am constatat în urma analizei cadavrului urme de violenţă la nivelul gâtului, la nivel toraco abdominal, partea stângă, o plagă contuză la nivelul piciorului stâng. Am anunţat organele de poliţie pentru a face investigaţii suplimentare. Pacienta este moartă de câteva zile. Aceste urme ar putea fi provocate deoarece s-a găsit şi un corp de mobilier pe jos, un papuc în baie, un papuc în sufragerie, deci din punctul meu de vedere sunt urme de violenţă care ridică nişte întrebări.”, a declarat medicul Eleodor Mihuţ, din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi, după ce a examinat cadavrul victimei.

Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili dacă femeia a fost ucisă.

Oana Buzatu

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Scroll To Top