miercuri , 26 ianuarie 2022
NEWS ALERT

INDIVIZI DIN GORJ SI MEHEDINTI, CARE FURAU PANOURI FOTOVOLTAICE DIN ITALIA, PRINSI DE POLITISTI

Politisti din cadrul I.P.J. Mehedinți și I.P.J. Gorj, cu sprijinul Direcției de Investigații Criminale din cadrul Poliției Române, în colaborare cu autoritățile judiciare italiene, au investigat activitatea unei grupări infracționale transfrontaliere bănuite de furturi de panouri fotovoltaice din Italia.

politiePotrivit unui comunicat al Inspectoratului Judetean de Politie Mehedinti, bunurile provenite din activitatea ilicită, derulată în perioada 2016-2017, ar fi fost valorificate în România, prejudiciul cauzat fiind de peste 300.000 de euro.

În urma schimbului de date operative între autoritățile române și italiene au fost puse în aplicare 7 mandate europene de arestare emise pe numele unor cetățeni români cu domiciliul pe raza județelor Mehedinți și Gorj și 4 mandate de percheziție domiciliară în baza cererii de asistență judiciară internațională.

În urma a 4 percheziții efectuate în Mehedinți, la data de 25 octombrie a.c., polițiștii au depistat și ridicat mai multe bunuri despre care există suspiciunea rezonabilă că ar proveni din furturi comise pe teritoriul Italiei sau al altor state membre ale Uniunii Europene.
Au fost reținute 4 persoane, urmând ca acestea să fie prezentate în vederea predării către autoritățile italiene.

În urma exploatării cu operativitate a datelor și informațiilor obținute de autoritățile române, pe teritoriul Italiei și Germaniei au fost depistate și reținute alte 2 persoane, iar o a treia persoană a fost arestată pe teritoriul Suediei.

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Scroll To Top