marți , 7 decembrie 2021
NEWS ALERT

LAVINIA BREBU DIN CADRUL ISU MEHEDINȚI A OBȚINUT ȘAPTE MEDALII LA COMPETIȚIA POLIȚIȘTILOR ȘI POMPIERILOR DE LA LOS ANGELES

Căpitanul Lavinia Brebu, din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Drobeta”, al județului Mehedinți, a obţinut şapte medalii – cinci de aur, una de argint şi una de bronz – la Jocurile Mondiale ale Poliţiştilor şi Pompierilor desfăşurate, în perioada 06 – 16 august, la Los Angeles, Statele Unite ale Americii.

lavinia brebuPrezentă la Jocurile Mondiale ale Poliţiştilor şi Pompierilor pentru a cincea oară, fosta sportivă de performanţă Lavinia Brebu a revenit şi de această dată încununată de succes, obţinând şapte medalii, în cele şapte probe de concurs la care a participat.

Competiţia a reunit peste 10000 de poliţişti şi pompieri din întreaga lume, care s-au întrecut la cele 60 de discipline sportive, una dinte acestea fiind înotul. La această disciplină, ofițerul mehedințean a obţinut rezultate remarcabile, ce au clasat-o pe primul loc la cinci dintre probe: 100 m – SPATE, 100 m – FLUTURE, 200 m – MIXT, 4*50 M – ŞTAFETĂ MIXT, 4*50 M – ŞTAFETĂ LIBER, pe cea de a doua poziţie la proba 50 m – FLUTURE şi a treia la proba  200 m – LIBER.

Pentru participarea la această competiţie, unde a fost singura reprezentantă a României a acestui sport, Lavinia s-a pregătit intens, încă de la începutul acestui an, participând, totodată, şi la competiţiile organizate de Ministerul Afacerilor Interne, unde a fost medaliată la probele de atletism şi înot.

În cadrul celor cinci ediţii ale Jocurilor Mondiale ale Poliţiştilor şi Pompierilor la care a participat sportiva a obţinut 34 de medalii.

Lavinia Brebu a început să înoate pe la vârsta de 8 ani. Având talent, a fost selectată în Lotul Sportiv al municipiului Dr.Tr.Severin. Timp de trei ani s-a antrenat la Bazinul Olimpic din municipiu, au urmat şapte ani de pregătire la Reşiţa şi încă trei ani în cadrul Clubului Sportiv „Dinamo” Bucureşti.

În cei 13 ani în care a făcut sport de performanţă, a obţinut numeroase titluri, fiind multiplă campioană balcanică şi naţională, în perioada 1992-2002,  vicecampioană europeană în 1997 şi vicecampioană a ţărilor latine în 1998. Ca lucrător al Ministerului Afacerilor Interne, nu a încetat să obţină numeroase premii, participând la concursuri desfăşurate anual de către minister. De aproape 10 ani este ofiţerul care răspunde de activitatea sportivă în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Drobeta” al judeţului Mehedinţi. Face parte din lotul Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgentă şi participă la numeroase competiţii. Chiar dacă a întrerupt sportul de performanţă, ea nu a încetat să se antreneze continuu. O face din plăcere, dar şi din obişnuinţă, iar activitatea pe care o desfăşoară în cadrul I.S.U. “Drobeta” o ajută să îşi continue pasiunea.

 

 

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Scroll To Top