sâmbătă , 29 ianuarie 2022
NEWS ALERT

O RAFALĂ DE VÂNT A SPULBERAT ACOPERIȘUL UNUI BLOC PESTE AUTOTURISME PARCATE LA DROBETA TURNU SEVERIN

Vremea a provocat din nou pagube. La Drobeta Turnu Severin, mai multe bucăți ale acoperișului unui bloc au fost spulberate de o rafală puternică de vânt. În cădere, acestea au spart geamurile mai multor apartamente și s-au prăbușit pe autoturismele parcate în fața blocului.

Puțin înainte de ora 23, luni seara, o rafală de vânt puternic a desprins acoperișul de zeci de metri pătrați al unui bloc cu patru etaje de pe strada 1 Decembrie, în apropierea intersecției cu strada Brâncoveanu, din Drobeta Turnu Severin. Oamenii spun că stăteau în apartamente când au auzit că afară s-a pornit urgia, iar când au ieșit au văzut cum acoperișul a fost spulberat ca o foaie de hârtie.

Printr-o sperietură groaznică a trecut proprietarul magazinului de la parterul blocului. Acesta tocmai închisese ușa la sfârșitul programului și se îndrepta spre casă. Puțin a lipsit să nu fie surprins sub greutatea acoperișului. Două mașini care erau parcate în fața blocului, printre care și a sa, au fost avariate.Mai mulți pompieri au degajat acoperișurile de pe autoturismele avariate și au urcat apoi pe blocul de vis-a-vis pentru a desface un alt acoperiș care rămăsese suspendat și risca să se prăbușească.

Proprietarii urmează să evalueze pagubel și să se  ocupe de reparații. Vântul puternic a rupt și un copac la marginea orașului Drobeta Turnu Severin care a blocat circulația, pe strada Banoviței.

 

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Scroll To Top