miercuri , 26 ianuarie 2022
NEWS ALERT

OBIECT ZBURATOR SUSPECT IN FATA BISERICII DIN KISELEFF DIN DROBETA TURNU SEVERIN RIDICAT DE SRI

Specialiștii Serviciului Român de Informații au intervenit luni seara, pentru ridicarea unui obiect zburător suspect ce semăna cu o parașută, căzut în apropierea unei biserici din Drobeta Turnu Severin, polițiștii și jandarmii securizând zona pe parcursul procedurii, pentru eliminarea unui eventual pericol.

parasuta 1

Polițiștii au fost sesizați, luni seara, în jurul orei 18.30 cu privire la faptul că în fața bisericii din cartierul Kiseleff din Drobeta Turnu Severin, a aterizat un obiect zburător suspect ce semăna cu o parașută.

Întrucât locatarii au semnalat că în cădere, obiectul a produs un zgomot foarte puternic, la fața locului au ajuns mai multe echipaje de polițiști din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Mehedinți și jandarmi care au încercuit zona și au închis circulația pe strada din fața bisericii.

parasuta2

Locatarii au declarat că zgomotul produs în cădere de obiectul respectiv s-a auzit de la sute de metri distanță, oamenii strângându-se în număr mare la locul în care a căzut, curioși să afle despre ce este vorba.

”S-a auzit puternic. A ieșit lumea afară, pe stradă că s-a speriat. A fost un zgomot ca și când a căzut un acoperiș mare din tablă. Nu știu ce o fi! Ce se vede acolo, o parașută.”, a declarat un locatar al unui bloc din zona unde a căzut obiectul.

parasuta3

La fața locului au fost chemați și specialiștii SRI care au efectuat cercetări cu ajutorul unui detector în jurul obiectului alcătuit dintr-o plasă albă, care avea atașat o bucată din fier.

Primele suspiciuni ale polițiștilor au fost acelea că obiectul respectiv era o sondă meteo cu parașută care ar fi monitorizat calitatea aerului.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Mehedinți, Nicolae Lohon, în urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că obiectul respectiv nu prezenta pericol pentru populație.

parasuta4

”Apelul s-a primit în dispeceratul Inspectoratului Județean de Poliție Mehedinți la orele 18.30. Am fost sesizați despre obiectul respectiv că a aterizat în apropierea lăcașului de cult. La fața locului a ajuns patrula mixtă formată din polițiști și jandarmi care a procedat la securizarea zonei. Am sesizat Serviciul Român de Informații. În urma investigațiilor efectuate de către echipa pirotehnică s-a stabilit că nu prezintă pericol pentru populație.”, a declarat Lohon.

Obiectul suspect a fost ridicat în siguranță, în jurul orei 20.30, de către specialiștii SRI și predat Serviciului de Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase al Inspectoratului Județean de Poliție Mehedinți, pentru a stabili cu exactitate de ce natură este obiectul.

Surse judiciare au arătat că obiectul pare a fi o parașută a unui avion de mici dimensiuni.

Oana Mitu

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Scroll To Top