miercuri , 26 ianuarie 2022
NEWS ALERT

SUTE DE SEVERINENI CER IN STRADA SCHIMBAREA CLASEI POLITICE

Sute de persoane s-au strâns miercuri seara, în fața Palatului Administrativ din Drobeta Turnu Severin, de unde au plecat într-un marș, pe străzile orașului și arătându-și solidaritatea față de protestatarii din Capitală și cerând schimbarea clasei politice.

protest

Grupul format în majoritate din tineri s-a strâns în fața Palatului Administrativ în jurul orei 20.00, unde au aprins lumânări în memoria victimelor de la Clubul Colectiv, după care au scandat lozinci precum ”România, trezește-te!” , ”București, nu uita, noi suntem de partea ta!” sau ”Nu vă fie frică, Parlamentul pică!”, arătând astfel nemulțumirea față de clasa politică.

După câteva zeci de minute, grupul a plecat într-un marș, pe străzile municipiului Drobeta Turnu Severin, strigând ”Ieșiți din casă, dacă vă pasă!”, în încercarea de a-i determina și pe alții să iasă în stradă, marșul continuând și la această oră.

Protestatarii s-au mobilizat pe rețelele de socializare în cursul zilei de miercuri, iar în timpul marșului sunt însoțiți de mai multe echipaje de polițiști și jandarmi.

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Scroll To Top