miercuri , 26 ianuarie 2022
NEWS ALERT

Tag Archives: accident

DOUĂ PERSOANE RĂNITE ÎNTR-UN ACCIDENT PRODUS LA ILOVĂŢ ÎNTRE UN AUTOTURISM ŞI UN MICROBUZ

Două persoane au fost rănite sâmbătă după-amiază în urma unui accident rutier produs în localitatea mehedinţeană Ilovăţ, între un microbuz şi un autoturism, victimele fiind în afara oricărui pericol. Accidentul s-a produs la traversarea unui pod, pe raza localităţii Ilovăţ primele cercetări arătând că cele două autovehicule s-au lovit frontal, ele circulând din sens opus.  Şoferul autoturismului dar şi unul dintre cei trei ocupanţi ai microbuzului au fost răniţi uşor. Aceştia au fost transportaţi la Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin pentru îngrijiri medicale. Poliţiştii au demarat o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul. Read More »

A MURIT STRIVIT SUB ROTILE TIR-ULUI

Moarte stupidă pentru un şofer din Argeş, într-o parcare din Mehedinţi. Bărbatul de 55 de ani a murit strivit sub roţile  autotrenului pe care îl conducea, în timp ce încerca să repare o defecţiune apărută la roţile remorcii acestuia. Omul a stat aproape două ore sub greutarea de 35 de tone a camionului, până ce l-a văzut un biciclist şi a sunat la 112. Tragedia s-a produs într-o parcare pe DN 6. Şoferul oprise azi dimineaţă în jurul orei 6 să remedieze o defecţiune tehnică la prima roată a semiremorcii. El a uitat însă să tragă frâna de mână şi ... Read More »

ALCOOL, VITEZĂ, MOARTE! ATENŢIE, IMAGINI ŞOCANTE: PIETON SPULBERAT ÎN APROPIEREA TRECERII

Impactul a fost atât de violent că bărbatului i-a fost amputat un picior. Şoferul urcase la volan deşi băuse. Viteza şi alcoolul au mai curmat o viaţă în această noapte în Mehedinţi. Un bărbat din Drobeta-Turnu-Severin a fost spulberat pur şi simplu de un şofer băut, în apropierea unei treceri de pietoni din localitatea Gura Văii. Impactul a fost atât de puternic că pietonul nu a avut nicio şansă, iar medicii care au venit la locul accidentului nu au putut det să constate decesul. Accidentul s-a produs pe DN 6, în dreptul staţiei de autobuz din localitatea Gura Văii. Şoferul ... Read More »

LA HALÂNGA AU FOST AMPLASATE MAI MULTE “COCOAŞE” PENTRU LIMITAREA VITEZEI

Autorităţile locale au instalat astăzi în dreptul Liceului de la Halânga dispozitive de limitare a vitezei şi benzi rezonatoare, după ce la începutul acestei săptămâni un elev a fost spulberat pe trecerea de pietoni de un şofer imprudent. În vecinătatea trecerii de pietoni, angajaţii de la Secţia Drumuri Naţionale Drobeta Turnu Severin au instalat acele cocoaşe, cum le numesc şoferii, care practic în obligă pe conducătorii auto să micşoreze viteza de deplasare. Totodată, s-au trasat şi succesiuni de benzi rezonatoare cu acelaşi scop preventiv. Poate dacă în 2011, când a avut loc ultimul accident mortal în această zonă s-ar fi ... Read More »

ÎN LOC DE ŞCOALĂ, A PLECAT ACASĂ ÎNTR-UN SICRIU

A crescut într-o familie modestă, într-un sat de munte muncind ca să-şi ajute familia şi fraţii. A primit cu mare bucurie vestea că va merge la şcoală la Severin pentru că visa să ajunga şofer şi mecanic. Ca o ironie a sortii, firul vieţii i-a  fost curmat chiar de o maşină, condusă de un şofer grăbit. Este povestea dramatică a lui Adrian, elevul ucis ieri pe trecerea de pietoni în Mehedinţi, în timp ce mergea către şcoală. „Era bucuros că pleacă duminică cu proful lui de la ţară, dar a fost ocupat şi nu a mai plecat cu el. Şi ... Read More »

ELEV ACCIDENTAT MORTAL PE TRECEREA DE PIETONI DIN FAŢA LICEULUI HALÂNGA

Un elev a decedat luni dimineata, după ce a fost accidentat de un autoturism pe trecerea de pietoni din faţa unui liceu din Drobeta Turnu Severin. Accidentul s-a produs în jurul orei 7, pe drumul naţional 67, la ieşirea din Drobeta Turnu Severin, în faţa Grupului Şcolar Agricol Halânga. Potrivit martorilor, elevul în vârstă de 15 ani venea din comuna Bala şi era cazat la internatului Grupului Şcolar Halânga, unde urma să îşi lase bagajele, pentru ca mai apoi să meargă la Liceul la care învaţă, aflat la câteva sute de metri distanţă. Când a ajuns pe trecerea de pietoni, ... Read More »

ACUM O ORĂ: ACCIDENT PE DN 6, LA ŞIMIAN. PATRU OAMENI LA SPITAL, DOI CU RĂNI GRAVE

Şase oameni din două accidente rutiere produse azi în Mehedinţi au ajuns la spital cu răni grave. Viteza excesivă pe carosabil umed a băgat patru oameni în spital, dintre care doi în stare gravă, în Mehedinţi. Două autoturisme s-au ciocnit pe DN 6, după ce unul dintre ele a derapat şi a pătruns pe contrasens. Ambii şoferi au rămas încarceraţi şi au suferit răni care vor necesita luni bune de îngrijiri medicale. Accidentul s-a produs la ieşirea din oraşul Drobeta-Turnu-Severin. Un autoturism în care se aflau două persoane, care mergeau la o nuntă, înmatriculat în Franţa a fost scăpat de ... Read More »

AJUTORUL ŞEFULUI DE POST DE LA DÂRVARI INTRĂ MÂINE ÎN CONSILIUL DE DISCIPLINĂ AL IPJ MEHEDINŢI

Ajutorul şefului de Post de la Dârvari, Gheorghe Bulată, este prezentat astăzi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Judeţean Mehedinţi cu propunerea de reţinere pentru 24 de ore pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică mai mare de 0,80 gr/l alcool pur în sânge. Omul legii este protagonistul unui accident de circulaţie produs sâmbătă seară pe DN 57 A, pe raza localităţii Cujmir-Mehedinţi. Poliţistul s-a urcat mort de beat la volan şi într-o curbă a pierdut controlul volanului din cauza vitezei excesive intrând într-un cap de pod. Gheorghe Bulată nu se afla în timpul serviciului, ... Read More »

POLIȚIȘTI AFLAȚI ÎN MISIUNE, RĂSTURNAȚI CU AUTOSPECIALA PE DN 56 A

Un polițist și colega sa de la Postul de Poliție Punghina s-au răsturnat vineri după-amiază cu autospeciala de Poliție în timp ce se întorceau din misiune, în localitatea mehedințeană Valea Anilor, în urma incidentului rezultând pagube materiale. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Mehedinți, subcomisar Nicolae Lohon agentul șef care se afla la volan intrat într-o depășire în localitatea Valea Anilor, iar la revenirea pe banda de mers s-a răsturnat în afara părții carosabile. Aceeași sursă a mai declarat că nici agentul șef aflat la volan și nici colega care era pe scaunul din dreapta nu au ... Read More »

UN TIR ÎNCĂRCAT CU CARCASE DE PORC S-A RĂSTURNAT PE PASARELA DE LA TÂMNA

Circulaţia între Drobeta Turnu Severin şi Craiova este blocată la această oră din cauza unui tir care s-a răsturnat pe podul de la Tâmna. Poliţia Rutieră recomandă conducătorilor auto o variantă ocolitoare, pe DN A 67, Motru-Broşteni. În această dimineaţă un tir încărcat cu carcase de porc s-a răsturnat chiar la jumătatea pasarelei de la Tâmna, blocând circulaţia pe ambele sensuri de drum. Din primele cercetări, Poliţia Rutieră Mehedinţi a stabilit că incidentul s-a produs din cauza neadaptării de către conducătorul auto a vitezei de deplasare, ne-a precizat Roxana Vişan de la Biroul de Presă al IPJ Mehedinţi. Nu s-au ... Read More »

Scroll To Top