vineri , 28 ianuarie 2022
NEWS ALERT

Tag Archives: Mehedin?i

CIRCULAŢIA A REVENIT LA NORMAL PE DN6. BĂRBATUL MORT ESTE DIN GORJ

Circulaţia a revenit la normal pe DN 6, între Drobeta Turnu Severin şi Craiova, după ce s-au efectuat cercetările în cazul accidentului în care un bărbat a murit şi alte două victime au fost transportate la Spitalul din Drobeta Turnu Severin,  în localitatea Lunca Banului. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi, subcomisar Nicolae Lohon, accidentul s-a produs pe DN 6, în localitatea Lunca Banului, după pe unul dintre autoturisme a intrat pe contrasens şi s-a izbit de un TIR. „Conducătorul auto al unui Seat Cordoba, un bărbat în vârstă de 59 de ani din judeţul Gorj, ... Read More »

MINERII AU ÎNCEPUT PROTESTELE. JOI ESTE RÂNDUL CELOR DIN MEHEDINŢI

O suta de mineri din cadrul Complexului Energetic Oltenia pichetează zilnic, pana pe 20 mai, sediul Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei. Joi pichetează grupul din Mehedinţi şi Motru, iar dacă revendicările nu le sunt soliţionate vor recurge la greva generală. Liderul Sindicatului Cartel Afla din Mehedinţi, Rafael Norocel Ciorăscu a declarat pentru mhalert.ro că acţiunile de protest au început în data de 14 mai, iar minerii din Mehedinţi vor ajunge la sediul ANDRE joi, 16 mai. „În data de 16 mai pichetăm ANRE, timp de două ore, de la 13.00 la 15.00.  Solicităm adoptarea unei strategii energetice viabile ... Read More »

AU CÂŞTIGAT 60 000 DE LEI LA APARATE, S-AU ALES DOAR CU 400 DE LEI

Poliţiştii şi jandarmii au intervenit duminică seara, pentru aplanarea unui scandal izbucnit la o sală de jocuri din Drobeta Turnu Severin, unde dou tineri au câştigat la aparate suma de 60 000 de lei, iar administratorul a refuzat să le dea banii. Cei doi tineri au jucat la o sală de jocuri de noroc din cartierul Cet din Drobeta Turnu Severin, iar când au văzut că au câştigat 60 000 de lei au crezut că „l-au prins pe Dumnezeu de picioare”. Au cerut banii, însă administratorul le-a spus că nu vor primi toată suma ci doar 400 de lei, invocând ... Read More »

120 DE LOCURI LIBERE ÎN CLASA PREGĂTITOARE. AFLĂ CARE SUNT CELE MAI CĂUTATE ŞCOLI

Un număr de 1933 de locuri în clasa pregătitoare din 2053 au fost ocupate în şcolile din Mehedinţi după prima etapă de înscriere, conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean urmând să decidă dacă suplimentează locurile în unităţile unde numărul de înscrişi este mai mare. Inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Mehedinţi, Marian Şuţă, a declarat marţi că prima etapă de înscriere în clasa pregătitoare s-a încheiat luni seara, toate cele 1933 de cereri depuse la şcolile din Mehedinţi fiind validate. Au rămas totuşi120 de locuri libere care ar putea fi ocupate în a doua etapă. „Din diverse motive nu s-au înscris ... Read More »

MEHEDINŢI: PESTE 90% DINTRE LOCURILE DIN CLASA PREGĂTITOARE AU FOST OCUPATE

Peste 90% dintre cei 2053 de copii aşteptaţi să se înscrie în clasa pregătitoare şi-au definitivat dosarele şi s-au înscris la şcolile din Mehedinţi, înainte cu câteva ore de încheierea înscrierilor fiind libere doar 125 de locuri. Inspectorul şcolar general, Marian Şuţă a declarat luni după-amiază că în urma recensămâtului făcut în şcoli, înainte de începerea înscrierilor s-a stabilit că în şcolile din Mehedinţi ar urma să se înscrie în clasa pregătitoare  un număr de 2053 de preşcolari, până luni la ora 14, fiind depuse 1928 de dosare care au fost şi validate. „Probleme sunt la unele şcoli din municipiul ... Read More »

ACCIDENT FEROVIAR ÎN MEHEDINŢI: UN BĂRBAT A FOST LOVIT DE TREN

Un bărbat a fost lovit de un tren de călători, luni dimineaţa, în localitatea mehedinţeană Gura Motrului, victima fiind în stare foarte gravă. Potrivit şefului Poliţiei Transporturi Mehedinţi, comisar şef Pantelică Bobîrsc, accidentul s-a produs luni dimineaţa, în apropierea podului peste râul Jiu, bărbatul fiind izbit pe calea ferată de trenul de călători InterRegion 2082, care circula pe ruta Turceni – Craiova. La ora transmiterii acestei ştiri, un echipaj din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi s-a deplasat în zonă, primele informaţii arătând că victima este în viaţă, dar în urma impactului cu trenul, i-au fost secţionate picioarele. Read More »

COMPETIŢIE REGIONALĂ A POLIŢIŞTILOR LOCALI LA SEVERIN

Poliţiştii locali din Mehedinţi, Gorj, Dolj, Olt ŞI Timiş se întâlnesc sâmbătă la Drobeta Turnu Severin în cadrul etapei regionale a Competiţiei Naţionale a Poliţiştilor Locali la şah, tenis de câmp şi tir. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Drobeta Turnu Severin, Luria Mărţuică a declarat joi pentru mhalert.ro că sâmbătă, 20 aprilie, 24 de poliţişti din cele cinci judeţe participă la competiţiile care se vor derula la Sala Polivalentă şi în Poligonul de tragere al Poliţiei Locale din Drobeta Turnu Severin. Zece dintre poliţiştii care vor participa la competiţiile de şah, tir şi tenis de câmp sunt din Mehedinţi. ... Read More »

O LUCRARE DE MÂNTUIALĂ PE COŞUŞTEA PUNE ÎN PERICOL LOCALNICII

Precipitaţiile abundente căzute în ultimele 24 de ore în judeţul Mehedinţi au umflat apele râului Coşuştea, care au mâncat din mal peste 10 hectare de teren agricol la Şişeşti. Culmea este că pe acest râu s-au efectuat lucrări de regularizare tocmai cu scopul de a proteja malurile de astfel de fenomene. Şi pentru aceste lucrări de amenajare a cursului inferior al râului Coşuştea Mare, comandate de Direcţia Apelor “Jiu”, s-au cheltuit aproape 1 milion de euro, banii fiind asiguraţi datorită unei finanţări venite din partea Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei. Din 2010 când au început lucrările de regularizare, localnicii ... Read More »

CIRCULAŢIA BLOCATĂ PE DJ 607 C, ÎNTRE BAHNA ŞI PODENI ÎN URMA UNEI ALUNECĂRI DE TEREN. VEZI RUTA OCOLITOARE

Circulaţia blocată pe drumul judeţean 607 C între localităţile mehedinţene Bahna şi Podeni, în urma unei alunecări de teren În urma precipitaţiilor din ultimele zile, bucăţi mari de stânci s-au prăbuşit de pe versanţi astfel încât joi seara, acestea au acoperit în totalitate DJ 607 C, între localităţile Bahna şi Negruşa. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi, Roxana Vişan, întrucât artera este blocată, şoferii care vor să ajungă la Podeni sunt sfătuiţi să folosească ruta ocolitoare DJ 607B: Drobeta Turnu Severin – Jidoştiţa – Cireşu – Podeni. În zonă se aşteaptă utilaje ale drumarilor care să ... Read More »

TONY SELVA, OLANDEZUL ÎNDRĂGOSTIT DE MEHEDINŢI ŞI CREATORUL AMBARCAŢIUNILOR DE LUX DIN ROMÂNIA

A lăsat în urmă acum 20 de ani familia, a vândut tot ce avea în Olanda şi a venit la noi. Olandezul Tony Selva a pus pe picioare o afacere cu ambarcaţiuni de lux, despre care spune că e mai mult o pasiune. A venit prima dată în România în 1992 la invitaţia echipei de volei din Craiova, care se antrenase în sala de sport pe care o deţinea în Olanda. S-a îndrăgostit din prima clipă de ţara noastră, de oamenii calzi, oneşti şi prietenoşi, aşa cum îi place să spună despre români. Îi plac verile lungi şi călduroase din ... Read More »

Scroll To Top