duminică , 5 decembrie 2021
NEWS ALERT

Tag Archives: strehaia

SUTE DE TINERI SOCIAL-DEMOCRAŢI DIN STREHAIA ŞI-AU ALES LIDERUL

Peste 200 de tineri din oraşul Strehaia au participat duminică, la un exerciţiu electoral prin intermediul căruia şi-au ales liderul, acesta urmând să se regăsească pe lista consilierilor locali la alegerile din vară. Surpriza întâlnirii care s-a desfăşurat duminică după-amiază la Strehaia a fost numărul mare de tineri care a ales să se identifice cu principiile Partidului Social Democrat. Potrivit şefului Organizaţiei PSD Strehaia, Ioan Giura, la evenimentul care s-a desfăşurat la un local din oraş, au participat 228, aceştia exprimându-şi opţiunea în privinţa celui care le va reprezenta interesele. Rezultatul votului va fi făcut public după ce va fi ... Read More »

POLIŢIŞTII AU CONFISCAT PESTE 4000 DE PETARDE DE LA UN BĂRBAT DIN STREHAIA

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Strehaia au efectuat două percheziţii domiciliare în locaţii din Strehaia, aceştia găsind la domiciliul unui bărbat un număr de 4808 petarde, pe care acesta intenţiona să le comercializeze în perioada sărbătorilor de iarnă, deşi nu avea acest drept. Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Mehedinţene, în urma percheziţiilor, cele 4808 petarde găsite la casa unui bărbat în vârstă de 39 de ani fac parte din categoria a II-a, cu trei focuri. În urma acţiunii, petardele au fost confiscate, întrucât bărbatul nu avea acte pentru ele, acesta fiind cercetat pentru operaţiuni pirotehnice fără drept. Singurele petarde care pot fi ... Read More »

OPT PERSOANE REŢINUTE ÎN DOSARUL DE EVAZIUNE FISCALA CU UN PREJUDICIU DE ŞASE MILIOANE DE EURO

Opt persoane au fost reţinute, în urma percheziţiilor desfăşurate joi dimineaţa, în Bucureşti şi alte 12 judeţe, poliţiştii confiscând 17 monezi de aur, bijuterii, autoturisme şi alte bunuri în valoare de peste cinci milioane de lei, cei reţinuţi urmând să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi. Şapte persoane din Mehedinţi şi o alta din judeţul Ilfov au primit în cursul serii de joi, ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, după ce poliţiştii au audiat cele 40 de persoane ridicate din Bucureşti şi alte 12 judeţe din ţară, în urma percheziţiilor de joi dimineaţa, într-un dosar de evaziune ... Read More »

PERCHEZIȚII ÎN 12 JUDEȚE ȘI MUNICIPIUL BUCUREȘTI, LA PERSOANE SUSPECTATE DE EVAZIUNE FISCALĂ

Polițiștii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Mehedinți desfășoară joi dimineața 52 de percheziții domiciliare în 12 judeţe şi în Bucureşti, la persoane bănuite că au cauzat un prejudiciu de peste 6.000.000 de euro, prin evaziune fiscală şi spălare de bani, anchetatorii având de pus în executare 46 de mandate de aducere. Cele 52 de percheziţii se desfășoară atât în locuinţele unor persoane bănuite  de săvârşirea mai multor infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani, precum şi la sediile societăţilor comerciale administrate de acestea, din judeţele Mehedinţi, Timiş, Alba, Arad, Ilfov, Dâmbovița, Dolj, Caraş-Severin, Gorj, Olt, Hunedoara, Sălaj şi ... Read More »

FOTO: ACOPERISUL FABRICII DE CONFECTII DIN STREHAIA, SPULBERAT DE O FURTUNA PUTERNICA

Acoperișul din tablă și lemn al fabricii de confecții din Strehaia, (jud. Mehedinți) a fost spulberat joi seara, de o furtună puternică, ce a durat aproximativ o oră, acesta acoperind carosabilul pe un sens de mers si afectand o locuință aflată în apropiere. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Drobeta” al județului Mehedinți, furtuna a spulberat acoperișul de aproximativ 100 metri pătrați al clădirii care se află pe strada  Dunrăii din Strehaia, parte din el prăbușindu-se pe carosabil, în timp ce alte bucăți au rămas suspendate. La fața locului a ajuns un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului de ... Read More »

ADMINISTRATORUL UNEI FIRME DIN STREHAIA, RETINUT, IN URMA PERCHEZITIILOR

Administratorul unei societăți dinStrehaia a fost reținut pentru 24 de ore, în urma perchezițiilor desfășurate vineri, în Mehedinți și Arad, într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani cu un prejudiciu în valoare de trei milioane de euro. Alte două persoane din Arad urmează să fie aduse la sediul IPJ Mehedinți, unde vor fi audiate. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție Mehedinți, în urma celor cinci percheziții desfășurate vineri dimineața, la mai multe societăți comerciale și domiciliile administratorilor acestora, din Strehaia (jud. Mehedinți) și Arad, au fost ridicate pentru audieri trei persoane. A patra persoană pentru care era emis ... Read More »

PERCHEZIŢII LA STREHAIA SI ARAD LA PERSOANE BĂNUITE DE EVAZIUNE FISCALĂ ŞI SPĂLARE DE BANI

Polițștii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Mehedinți desfășoară vineri dimineața cinci percheziții în Mehedinți și Arad, vizate fiind patru persoane suspectate de evaziune și spălare de bani într-un dosar cu un prejudiciu de trei milioane de euro. Una dintre percheziții se desfășoară în Strehaia (jud Mehedinția, iar alte patru în Arad, la locuinţele unor persoane bănuite de evaziune fiscală şi spălare de bani, precum şi la sediile societăţilor comerciale administrate de acestea, poliţiştii având urmând să pună în aplicare 4 mandate de aducere, emise pe numele persoanelor în cauză. Potrivit polițiștilor, în perioada 2011-2013, cele patru persoane vizate, ... Read More »

EVAZIUNE FISCALA DE OPT MILIOANE DE LEI, LA STREHAIA

Polițiștii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Mehedinți au întocmit dosar penal, pe numele administratorului unei societăți comerciale din Strehaia, care într-un an a emis facturi fictive în valoare de peste 25 milioane lei, prejudiciul adus statului fiind de aproape opt milioane. Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, în urma cercetărilor efectuate, au constatat că M.M., de 27 ani, din  oraşul Strehaia, judeţul Mehedinţi, a săvârşit infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată. ”Aceasta, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale cu sediul în oraşul Strehaia, în perioada iunie 2014 – aprilie 2015, a înregistrat în contabilitate achiziţii ... Read More »

POSIBILĂ FRAUDĂ LA BACALAUREAT ȘI LA LICEUL ”MATEI BASARAB” DIN STREHAIA

Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți a deschis un al doilea dosar de posibilă fraudă la examenul de bacalaureat, pe lângă cel de la Colegiul Tehnic Dierna din Orșova, acesta vizând Liceul Tehnologic ”Matei Basarab” din Strehaia, de unde anchetatorii au ridicat înregistrările audio-video, vineri, după finalizarea ultimei probe scrise. Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, Fănică Cercel, anchetatorii s-au sesizat din oficiu cu privire la o posibilă fraudă la examenul de bacalaureat susținut la Liceul Tehnologic ”Matei Basarab” din Strehaia, dosarul penal deschis vizânt o posibilă fraudă și la evaluarea națională susținută aici. ”Au ... Read More »

AFACERIST DIN STREHAIA, REŢINUT DE POLIŢIŞTII DIN GORJ PENTRU EVAZIUNE FISCALĂ

Un om de afaceri din Strehaia, judeţul Mehedinţi a fost reţinut de poliţiştii din Gorj sub acuzaţia de evaziune fiscală, într-un dosar cu un prejudiciu de aproape cinci milioane de lei. Surse din rândul anchetatorilor susţin că societatea deţinută de individul de etnie roma a emis facturi fiscale false unor firme din Gorj, iar prejudiciul este de aproape cinci milioane de lei. Barbatul a fost retinut de procurorii gorjeni si urmează să fie prezentat procurorilor cu propunere de arestare preventiva. (O.M.)   Read More »

Scroll To Top